Ajungem la container, intrarea pe acolo se face pe doua porţi.. mama intenţiona sa intre pe cea din faţă; o intorc şi ii spun hai să intram pe cealaltă.
Intrand pe acolo, tot mama, zareste 3 pisoi abandonati în container, fara ochi, proaspeti, inca înflacaraţi..

Nu va spun continuarea, ci spun doar atât..mama are inima mare .

Ce mă nedumireşte pe mine.. sa fi fost predestinat a ieşi din casă si a da de ei; ceva divin? Daca nu am fi ieşit atunci la container şi nu am fi intrat pe poarta pe care am zis eu să intrăm, nu am fi dat de ei, nu am fi intâlnit micile vietăţi..

Revin cu detalii zilele urmatoare, par a fi pagini de poveste .

Da.. nu am apucat sa vă povestesc cam ce anume s-a intâmplat atunci, în urmă cu 2 săptămâni, dar nu e prea târziu nici acum.

Ideea este, am fost organizator la Campionatul National De Dans Modern, de la sala Transilvania.

Job description: ordine şi pază; restricţionare acces neautorizat

Eram omul ce asigura zona de la intrarea la mesele rezervate pentru arbitrii si oficialităţi (daca v’ati uitat la televizor..m-ati fi vazut pe acolo, cea mai activă persoană ). De altfel, aveam grija ca la standul de cupe si medalii să nu se imprumute vre-una de necunoscuţi.

A fost un job foarte placut, dar epuizant. Te luptai la propriu cu tot felul de oameni. Asta sa nu spun de părinţii care vor sa işi vadă micuţii cu orice preţ în timpul dansului.

In actiune am fost sâmbată şi Duminică. Ce a fost foarte interesant este că, Duminică, deja după o zi aglomerata, lumea ştia situaţia:
“Da, da, ştim, nu avem voie aici..”
“Ai vazut daca aţi fost rău ce aţi paţit? V-au mutat la bilete” (in momentul în care am facut un mic schimb de o ora, am fugit la bilete şi am dat de o femeie careia nu i-a trecut supararea că nu am lasat-o in X zone )

Ca şi detaliu.. am avut ocazia sa o intâlnesc pe sora lui Mihai Petre (Dansez Pentru Tine), participantă la concurs. Am avut placerea sa schimb o vorbă cu ea, şi sa nu o las sa intre în zona cu pricina, la fratele ei Mihai, aşezat la o masă prin mulţime.

Apoi, la final, am avut dealtfel plăcerea sa schimb mai mult de o vorbă cu Andreea Toma (tot romanii au talent ). Nu am ştiut nimic de ea pană atunci, când a fost descalificată şi a venit să işi ridice carnetul (ea era mai tot timpul pe la cortină, am tot trimis-o de multe ori inapoi ). In acel moment, când işi ridica notele de la colegele mele, am spus, cu puţin sarcasm: “Stai liniştită, vei avea mai mult noroc la urmatorul concurs.” Atunci a inceput sa imi spună puţin despre ea, ca Pepe e amicul ei, ca a dansat cu el la “Dansez pentru tine” si etc. Inainte sa plece, i-am spus ca vreau sa mai povestim, sa-mi spuna cum o cheamă sa o gasesc pe Facebook. Am dat de ea pe facebook, dar pare ca nu i-a trecut supărarea…

Ca de final, show-ul in sine a fost.. criminal. Regret că am o vârstă şi nu am avut pâna acum ocazia sa urmăresc un aşa concurs. Incredibil cât de rapizi erau dansatorii, ce mişcări aveau, cât de siguri si de neclintiţi se roteau pe scenă.
Inimaginabil.

Eniuei, am avut parte de o experienţă tare mişto, am cunoscut şi interacţionat cu tot felul de persoane.. concluzia: tind să cred ca nu calculatoarele sunt punctul meu forte

Atât de repede trece timpul de nu aveţi idee. Si este atât de plăcut, de provocator şi intrigant că imi aproape creează dependenţă .

Mă plimbam prin articolele postate de mine mai în urmă, si am realizat că au fost nevoie de 3 luni să mă înscriu la curs, cum mi-am propus.

Puţin mai mult decât m-am asteptat, dar este totuşi o perioadă numai buna de cha-cha si vals

Totul se schimba după ce te măriţi.

30-31 de ani. Pâna atunci, traieşte’ţi viaţa. Cunoaşte lumea, învaţă multe, nu fă greşeala de a te insura mai repede.

Ce poate fi mai profund, mai sincer şi constructiv decât sfatul uneia aflată in situaţie? Cred că ăsta e unul din multele avantaje când începi de cunoşti populatia. Asculţi păreri sincere, inveţi din sfaturile şi greşelile lor.

Stiţi care e cel mai interesant lucru când abordezi fetele astea deja luate? Intotdeauna, prietenele lor sunt cele care încearcă să te îndepărteze…

Iar aseară a şi fost o fază tare interesantă. In momentul în care eu purtam o discuţie cu tânara domniţă, prietena ei vine, ii ridica mâna, si imi spune: “vezi asta? Înseamna că e deja luată.”. Puţin surprins că nu prea credeam eu asta, o întreb, la blocaj: “e chiar pe bune sau o porţi să indepărtezi baieţii?”. Răspunsul surpriză: “ e pe bune, dar e luată de la Vâlcea. Acolo e aurul mai ieftin.”

Din multele dezbateri ce le-am avut, mi s-a spus ca voi ajunge la 35 de ani. Singur. Si foarte trist.
Stilul meu de a ‘umbla’ permanent după fete este foarte greşit. Din spusele lor.

Le-am explicat foarte clar: nu caut relaţie serioasă doar fiindca sunt genul de persoană care se plictiseşte foaaarte repede. Dar, în cazul în care o domnişoară îmi fura minţile, şi permanent arată a fi o persoană interesantă şi plina de viaţă, voi fi foarte fericit. Va fi ‘the one’ pentru mine. Iar prietenele de aseară imi reproşează comportamentul.

De ce imi este criticat atât de mult comportamentul? Fiindcă voi, fetele, nu sunteţi în stare sa mă/ne ţineţi lângă voi? Nu sunteţi în stare să mă/ne ţineţi interesaţi faţă de voi? Faceţi altfel: presupuneţi că 3 gagii săptamânal, vor sa vă curteze, iar voi sunteţi deja într-o relaţie tot mai plictisitoare, de dragul de a avea gagiu. Ce aţi face voi? Continuaţi o relaţie căcăcioasă, sau incercaţi să găsiţi pe cineva mai interesant, doar doar va fi mai mişto?

Eu unul, prefer varianta 2. Caut ceva mai mişto.

Apoi, asta e un sfat pentru fete. Nu trebuie să fiţi Jennifer Lopez să ne ţineţi aproape de voi. Puteţi chiar ceda şi foarte greu; sigur am trecut noi şi prin perioade mai lungi nefutuţi. Trebuie doar să ne păstraţi interesul faţă de voi. Si să ştiţi să ne ţineti în priză tot timpul.

Iar eu tot nu am vazut partea proasta a comportamentului meu, nu aţi reuşit să mă convingeţi. Chiar nu credeţi că e nevoie să mă transform în prinţ? Stiu, va trebui să sărut multe fete până imi voi găsi prinţesa, dar ce pot spune, deocamdată, îmi asum acest risc..

Cred că din toată discuţia de aseară, la un lucru am căzut de acord. Si suna cam aşa, din spusele ei:

Nu iţi este teamă că atunci când ai să o întâlneşi, nu vei şti să o păstrezi lângă tine?

Poate nu voi şti, dar până o să o întâlnesc, sigur va trece ceva vreme. Pana atunci, când simt că am altceva mai bun de făcut, il voi face fara ezitare. Timpul zboară, viaţa trece prea nesemnificativ pe lângă noi.

Si ultimul lucru, când este vorba de relaţie, de ce vă credeţi voi cele mai speciale? De ce credeţi voi că regula este ca noi exclusiv să vă impresionăm şi să vă captăm interesul continuu? Pierdeţi esenţialul, şi vă miraţi de ce suntem nişte porci şi uităm de voi atât de repede. La rândul vostru, aveţi obligaţia să ne ţineţi lângă voi.

Intr-o lume plină de femei, nu uitaţi, sunteţi doar o oarecare în mulţime…

PS: Iar eu stiu, sunt diferit, cu perceptii si idei diferite. C’est la vie!

Image Source

Nebunieeee!! Un singur cuvânt descrie perfect starea mea de azi- noapte. Mi-am depăşit propriile aşteptări.

Incepem astfel. Este vorba de tipica intrebare:
Ele: Caţi ani ai?
Eu: Câţi imi dai?

care mi’o adresează fetele, când încep să se simtă in largul lor.
Răspunsurile lor din ultima perioadă, la caţi ani am eu:
- prima strigare: prima strigare sub 18 ani – pe aici, domnisoara avea 23
- a doua strigare: putin sub 18, acum 3 saptamani, in Liquid (ea 24)
- cea de aseară, numarul 3, venită tot de la o domnişoară de 24 de ani, a avut impact asupra mea : I’m 15 years old . That’s nice right? Chiar daca nu respectă pattern-ul celor 18 ani sau pe aproape, mă face să mă simt tânar. Ca la 15 ani

Ideea este, am fost depăşit de situaţie. Atât de mişto a fost aseară, nu am cuvinte.

Să vă spun partea interesantă cu această domnişoară, ce mi-a readus tineretea in gand.
Totul a început văzând 2 fete singure, dansând, langa bar, în Oldies ştrand. Erau drăguţe, dar incomparabil faţa de domnişoara cu pricina. Ea stătea la bar, lipsită de orice expresie de fericire sau plictiseală. O stare de-aia neutră, de’a fetelor.

Instant acceptat de cele 2 după un dans plin de energie, fetele începeau să prinda tupeu si sa imi propună ‘destrăbălari’ (asta ca să folosesc limbajul lor).

So.. easy girls are not my target. That’s the reason I pointed my energy to the hotty near the bar.
Crezând că face parte din grupul celor 2 (mai tarziu am realizat ca nu se cunosteau intre ele), o abordez, schimb 6 cuvinte cu ea, şi o atrag in grupul nostru vesel: 3 fete si’un mascul scurt-circuitat. Ce fată si-ar dori mai mult de atât? .

Bun. Imaginaţi-vă situaţia: distracţie, fete care caută distracţie, şi un Barbie Girl care mi-a acaparat întreaga atenţie.

Sărim nişte evenimente, nu-si au rostul ca detalii.
La scurt timp, Barby, mi-o umplut obrăjiorii de ruj (credeti-mă, in cel mai placut si senzual mod ). Momentul ăsta a stârnit curiozitate în mine, şi o intreb: ‘Sunt curios, oare ce gust are rujul tău?’ Bineînţeles, era un singur mod de a afla, nu?

Ma pune intr-o asteptare de 2 minute, dupa care vine cu un răspuns criminal. 10 vieţi de’aş mai prinde, şi nu cred ca am să mai întâlnesc vreodata o astfel de situaţie.

Sarim nişte paşi până la acest final:
Eu: […]
Ea: “[...] este nevoie de un inel pe acest deget pentru a ne revedea [...] “

Si.. nu este vorba de orice deget, este vorba de acel deget .

Eram obişnuit ca glumele astea cu degetarul sa vină din partea mea, să propun eu un inel pe deget. Dar aseară.. aseară a fost un moment divin

La urma urmei, I’m fifteen!!! Mult prea tânăr sa ascult poveşti cu inele .

Cam atât despre domnişoară, mi-a schimbat seara; este o adevarata placere sa interactionezi cu fete ca ea.
Revin puţin la atmosfera de club. M-am întalnit cu Mihai, un prieten din facultate, şi grupul lui plin de fete singure. Nicee . M-am simţit ca acasă printre ei, odată ce mi-a prezentat pe toată lumea.

Am dat si de Horia, cu care mă întâlnesc tot mai des in astfel de împrejurări.

Si cam atat. Concluzia: o seară mult mult prea mişto, plină de voie bună.

Image source

Aseară, împreună cu colegii si invitatul nostru special, o chinezoaică de origine, am pregătit o cină ‘inspired by China, made in Romania’ .

Specialitatea casei: pui prajit in Coca-Cola.
Au mai fost si alte câteva ‘suspecte’, iar de curios, am gustat şi infruptat din multe.

Câteva de amintit:
- am fost pe post de tester la un aşa numit ‘dovleac pane’ (sper să fi fost dovleac, şi nu ce şti ce ceafă de şoricel)
- am oarecum dat startul la masă . Am fost privilegiat in a arăta celor 20 de colegi cum se mănâncă cu chop-stickurile chinezesti (acele betigaşe). Nu am reuşit sa extrag o bucată din blidul cu pui, dar cu siguranţă, odată ajunsă la mine in farfurie, era ca şi cum eu am inventat mâncatul la scobitori.
A fost un moment tare interesant, lumea se inghesuia a poza stilul meu, iar eu abea reuşeam sa ţin beţigaşele în mână. Când te gândeşti că scopul era de a mânca cu ele, nu de a le ţine, situaţia e şi mai tristă..
-am avut ocazia sa’i arat domnisoarei din China ‘the romanian version of eating with chop-sticks -> the right way’ . Era toata entuziasmată, râdea de aproape sa’i sară ochelarii de pe nas

Pe scurt, a fost totul mişto. Atmosferă placută, multă mâncare şi multe mâini neîndemânatice (oopss ) – o ambianţă de vis.

PS: Sigur vă întrebaţi care a fost contribuţia mea la bucătărie… nu spun decât atât: lipsa unei salate verde bine spălată la un astfel de meniu, era ca mâncarea fără sare. Cineva responsabil a trebuit să facă şi treaba asta

Mă poate ajuta cineva? Am nevoie de el cel târziu sâmbata seara.
Il chiar şi inchiriez, dacă moca-prieteneşte nu se poate imprumuta. Merci

Voluntari?

Later Edit: Am gasit la un prieten o chitara. Sper sa iasa totul asa cum imi sta gandul, altfel va fi o prima experienta tare naspa .

Incepem prost de dimineaţă. Nu am reuşit să mă dau jos din pat de lene şi de somn; am pierdut autobuzul.

Continui, merg spre ocazie. La jumătatea drumului, realizez că nu am decât fise’ de 50 de RON. Mă intorc la magazine să schimb. Bineinteles, nimeni nu a avut sa imi schimbe.

Mă intorc acasă, iau marunţiş, si dau spre Sibiu. Ajung la 10 la lucru.

In pauza de masă pe la doi, surprize! O pi*$@ ochelaristă, după ce am ajuns la jumatatea trecerii (eram atent la maşinile din dreapta, păreau mai nerabdătoare să treacă), era atat de hotarata sa ma care pe parbriz de numa.

Faptul ca o maşină nu mi-a acordat ‘prioritate’, pot spune ca mi-a salvat viaţa. Din partea stângă a aparut o alta care ma lua din plin daca mai continuam un pas.

Am fost atât de aproape…

Vă amintiţi când spuneam că ‘be impossible. I’ll be around.’? Ghiciţi ce, ‘preselecţia’ mă cam duce întodeauna la cineva foarte interesant.

Pe scurt, vineri seara, Oldies Club de pe centru. Prima dată când calc acolo, prima impresie: bate tot – bate Liquid, bate orice.

Apoi, studentă, extrem de draguţă, interesantă şi foarte misterioasă.

Concluzia: cred că am să intervin puţin in rânduielile soartei. Deşi îi ştiu doar numele mic şi faptul ca e studentă în anul I la psihologie (staţi liniştiţi, nu se juca cu mintea mea. Am intrebat-o ), am un indiciu pe care aş putea să-l exploatez. Chiar era.. specială

Numele ei mic este Elena, spunea ca nu are facebook, iar de messenger abea a auzit. She’s a mistery, right?

PS: sunteti careva la Psihologie? ati putea sa va alegeti cu o gramada de bere pentru promptitudine .

Later Edit: sa nu care cumva sa va creati o prima impresie doar din cele 3 randuri scrise. Intotdeauna, la mine, in spatele a ceea ce pare a fi ceva lipsit de noima sau foarte pe scurt amintintit, stau lucruri complexe, pline de detalii
Image Source