Sunt câteva lucruri pe care eu nu le accept deloc, şi le dispreţuiesc cu tot dinadinsul. Unul din ele este laşitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a incerca să te sustragi de la consecinţe dând vina pe alţii, de a defini o acţiune a ta prin orice mijloc indirect posibil. Să nu ai tupeul să mi-o spui alb pe negru, ci să îmi araţi indirect o decizie a ta. E cel mai deranjant lucru pe care mi l-ai putea face. Mă oftic la nebunie când vad atâta laşitate. Când lucrurile deja sunt foarte clare, şi că toate au un început şi un sfârşit, bine definite de la sine, de ce cauţi să ai ultimul cuvânt, şi ala spus indirect?

  Nu ştiu de ce, dar eu sunt o persoană fixistă, cu ale’ mele. Sunt doua lucruri (printre multe altele) care mă caracterizează: când am ceva de zis, fie o spun direct, fie nu spun nimic; nu insinuez şi nu trimit ‘semnale’ ca tu să te poţi prinde, mai ales când totul este foarte clar.

Mi se pare penal ca tu să încerci sa pui capăt unei chestii de mult încheiate, doar ca tu să ai un ultim cuvânt.

Dezamăgitor să o intalnesti de 2 ori in 30 de zile.
Suntem tot mai laşi, iar lupta asta între orgolii strică totul întotdeauna, fară excepţie.